Mihăiță Neșu poate fi salvat
Cu ajutorul unei metode revoluţionare, Mihai Neşu, fotbalistul ţintuit de patru ani în scaunul cu rotile, îşi poate împlini visul.
Acum 14 ani, pe gazonul stadionului Steaua, păşea un tânăr firav şi cu părul bălai. Era un puşti uscăţiv, blond, despre care puteai să juri că vine din nordul Europei. Dar nu, băiatul sosea de la Oradea, „casa” marelui Emeric Ienei.
Doctorul Alexie, specialist în boli infecţioase şi medicină internă, a discutat cu Mihai despre această şansă neaşteptată şi a primit acordul pacientului. “Este ceva unic în lume, bazat pe implantul unui polimer special cu sau fără celule stem. Încercăm să-i facilităm lui Mihai accesul la un program de testare. Dacă americanii vor răspunde pozitiv, Mihai nu va plăti nici un ban”, a spus pentru libertatea medicul român, care a adăugat:
“Dacă rezultatele testării vor da rezultatele dorite, Mihai va avea ocazia să meargă din nou. În astfel de situaţii, merită să rişti pentru că nu există alternativă. Nu discutăm despre ceva care se va întâmpla acum, într-o zi sau o lună. Cu răbdare, minunea la care sperăm toţi s-ar putea realiza”. Până când miracolul se va împlini, Mihăiţă are nevoie de suport şi de linişte, iar vorbele poetului Radu Gyr rămân ca un îndemn: “Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/Nici ochii când în lacrimi ţi-s./ Adevăratele înfrângeri/ Sunt renunţările la vis”.