Berlinul, Moscova și Parisul cer încetarea luptelor în Ucraina

Miniștrii afacerilor externe german, francez, rus și ucrainean și-au exprimat luni noapte „profunda îngrijorare” asupra violărilor încetării focului în Ucraina, cerând oprirea luptelor și un dialog politic, într-un comunicat comun citat de AFP.

„Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la luptele care au avut loc în acest weekend, în special cu implicarea armelor grele în apropiere de Șirokin și aeroportul din Donețk. Facem apel la toate părțile să înceteze luptele”, au declarat cei patru miniștri din cadrul așa-numitului format „Normandia”, într-un text difuzat la sfârșitul unei lungi reuniuni la Berlin, informează Agerpres.

Ei au cerut „retragerea armamentului greu”, dar de asemenea retragerea „mortierelor, armelor grele cu calibrul sub 100 mm, precum și tuturor tipurilor de tancuri”. Acest apel „merge mai departe” de acordul de la Minsk semnat în februarie, a declarat șeful diplomației germane, Frank-Walter Steinmeier, comentând rezultatul reuniunii în fața reporterilor.

El a insistat asupra importanței de a lucra la organizarea de alegeri locale în estul Ucrainei.

Cei patru miniștri și-au anunțat intenția de a înființa „patru grupuri de lucru cât mai curând posibil în cadrul grupului de contact trilateral”, ce include Ucraina, Rusia și OSCE. Ele trebuie să se ocupe de „securitatea, procesul politic, chestiunile umanitare și afacerile economice” în zona de conflict.

Steinmeier a subliniat că discuția de luni noapte a fost „foarte lungă, foarte intensă și în parte foarte conflictuală”.”Nimic nu este ușor în criza ucraineană, nu este o noutate”, a remarcat el, subliniind că nu există „nicio alternativă” la dialogul politic.

Rezultatele întâlnirii de la Berlin vor fi discutate pe larg la o reuniune a miniștrilor afacerilor externe ai G7 marți și miercuri la Lübeck (nordul Germaniei), în timp ce violența s-a intensificat în estul Ucrainei în ultimele zile.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.