Poroșenko merge la Paris săptămâna viitoare
Președintele francez François Hollande a anunțat miercuri, cu ocazia unei vizite în Elveția, că îl va primi ”săptămâna viitoare” la Paris pe omologul său ucrainean Petro Poroșenko, informează AFP.
”Acordul de la Minsk nu poate fi pus în practică decât grație intervenției OSCE și noi vrem ca acordul de la Minsk să fie deplin respectat și aplicat. Va trebui să veghem la acest lucru”, a declarat șeful statului francez într-o conferință de presă în capitala elvețiană.
Anunțul lui Francois Hollande intervine într-o perioadă în care Parisul, Berlinul, Moscova și Kievul depun eforturi pentru susținerea acordului de pace de la Minsk, amenințat de tensiunile crescânde din estul Ucrainei, care continuă să facă victime.
Acordul de la Minsk semnat pe 12 februarie și intrat în vigoare trei zile mai târziu, care prevede în special o încetare a focului și o retragere a armamentului greu pentru a crea o zonă-tampon între beligeranți, a permis instalarea unui calm relativ în estul Ucrainei.
În pofida acestui noi acord, confruntările continuă între forțele guvernamentale ucrainene și rebelii proruși. Conflictul din estul Ucrainei a cauzat deja moartea a peste 6.000 de persoane în ultimele 12 luni.
Șeful statului ucrainean Petro Poroșenko se pronunță pentru trimiterea unei misiuni de menținere a păcii pentru sprijinirea OSCE, în special în scopul controlării frontierei ruso-ucrainene, zonă pe unde Rusia trimite arme rebelilor separatiști, potrivit Kievului și Occidentului.