Sirianul găsit mort în portbagaj, ucis de soție și amantul acesteia!
Sirianul al cărui cadavru a fost găsit, pe 8 aprilie, în portbagajul unei maşini, pe Şoseaua Pantelimon, a fost ucis de propria soţie, Andreea Maria Pătraşcu, cu complicitatea amantului pe care aceasta îl avea de ceva vreme. Cei doi au recunoscut crima şi le-au povestit anchetatorilor planul diabolic pe care l-au pus la cale, după ce au fost reţinuţi ca suspecţi, informează România TV.
Cazul lui Haj Saleh Moustafa, bărbatul găsit mort, într-un geamantan ascuns în portbagajul unei maşini, chiar înainte de Paşte, a făcut înconjurul ţării. Anchetatorii au audiat mai multe persoane, iar în noaptea de miercuri spre joi i-au reţinut pe soţia sirianului, Andreea Maria Pătraşcu, consilier la Inspecţia Muncii, şi pe amantul acesteia, directorul unei firme de construcţii.
Cei doi au fost audiaţi de procurori şi au recunoscut, în cele din urmă că l-au ucis pe Haj Saleh Moustafa, astfel că acum este clar că este vorba despre o crimă cu premeditare.
Femeia i-a pus sirianului în mâncare o folie cu un somnifer foarte puternic şi foarte toxic, iar apoi, împreună cu amantul său, l-ar fi sufocat cu o pungă de plastic pe care i-au pus-o peste cap.
Detaliul privind folosirea unei pungi de plastic pentru a-l sufoca pe sirian nu se regăseşte, însă, în mărturiile amândurora.
Amantul soţiei sirianului le-a povestit anchetatorilor că el a fost cel care a pus cadavrul în gemanatan, l-a băgat în portbagaj şi l-a dus în locul unde a fost găsită maşina abandonată.
Procurorii intenţionează să facă şi o reconstituire a evenimentelor, înainte de a cere arestarea preventivă a celor doi.
Mobilul crimei – averea sirianului