Acuze reciproce în campania electorală din Marea Britanie
Liderii celor cinci principale partide de opoziție din Marea Britanie s-au acuzat și criticat reciproc într-o dezbatere televizată joi, cu trei săptămâni înaintea alegerilor legislative de pe 7 mai, punându-se de acord doar pentru a blama absența primului ministru conservator David Cameron.
La acest al treilea eveniment televizat al campaniei s-au întâlnit liderul opoziției laburiste Ed Miliband, liderul partidului populist și antieuropean UKIP Nigel Farage, liderul Partidului Național Scoțian SNP Nicola Sturgeon, liderul Verzilor Natalie Bennett și al partidului Plaid Cymru din Țara Galilor Leanne Wood, notează AFP.
Dezbaterea, organizată cu întrebări succesive din partea audienței (asupra cheltuielilor publice, locuințelor, apărării, imigrației etc), s-a cristalizat în jurul unor dueluri, mai ales între Ed Miliband, scoțiana Nicola Sturgeon și liderul laburiștilor și Nigel Farage.
Ed Miliband a acuzat-o mai ales pe Nicola Sturgeon că vrea „să rupă țara” intenționând să organizeze un nou referendum asupra independenței Scoției — respinsă la referendumul din septembrie anul trecut — înainte de terminarea mandatului următorului parlament.
Șefa naționaliștilor scoțieni a criticat la rândul ei faptul că nu există suficientă diferență între platformele electorale ale lui David Cameron și Ed Miliband, acuzându-i pe laburiști că sunt o „versiune light” a conservatorilor.
Dar ea s-a declarat de acord să formeze o alianță în cazul unui „hung Parliament”, adică un parlament fără partid cu o majoritate absolută.”Avem posibilitatea de a-l face să plece pe David Cameron din Downing Street, nu o respingeți”, i-a cerut ea lui Ed Miliband.”Mă tem că nu este vorba despre acest lucru”, i-a răspuns Miliband, chemându-și alegătorii să-i asigure un guvern majoritar.
Partidul laburist este în dificultate în Scoția, unde ar putea pierde cele mai multe dintre locuri în favoarea SNP, potrivit sondajelor.
În cele din urmă, cele cinci partide de opoziție s-au înțeles asupra unui punct: să critice absența lui David Cameron de la dezbatere.”Este într-adevăr regretabil că David Cameron nu este aici în seara aceasta”, a declarat Nigel Farage, în timp ce Nicola Sturgeon a considerat că este „o rușine”.
La rândul său, Ed Miliband a ales să folosească o bună parte din ultimul său minut de încheiere pentru a-l chema, pentru a nu știu câta oară, pe liderul conservatorilor la o dezbatere cu el până pe 7 mai.
David Cameron a refuzat orice dezbatere directă, acceptând doar o dezbatere cu celelalte șase principale partide din țară, care a avut loc în urmă cu două săptămâni. Pe 30 aprilie, cu doar o săptămână înainte de vot, un ultim eveniment televizat va avea loc cu participarea lui Cameron, Clegg (Nick Clegg, liderul partidului Liberal Democrat, aflat la guvernare alături de conservatori, n.r.) și Miliband, care vor răspunde la întrebările alegătorilor fără o dezbatere între ei, amintește AFP.