Donald Trump și-ar dori să locuiască la Palatul Buckingham!
Președintele SUA, Donald Trump, a făcut o declarație neașteptată chiar înainte de întâlnirea cu regele Charles al III-lea și regina Camilla, aflați într-o vizită de stat în Statele Unite. Liderul de la Casa Albă a spus că și-ar dori să locuiască la Palatul Buckingham, reședința oficială a monarhiei britanice.
Trump a făcut această afirmație într-o postare pe rețeaua sa socială, Truth Social, stârnind imediat reacții în mediul online.
„Mereu mi-am dorit să locuiesc la Palatul Buckingham!!! Voi discuta despre asta cu regele și regina în câteva minute!!!”, a scris Donald Trump.
Declarația a venit chiar în ziua în care liderul american îi găzduiește la Casa Albă pe regele Charles al III-lea și pe regina Camilla, într-o vizită de stat menită să sublinieze relația specială dintre Statele Unite și Regatul Unit.
Regele Charles al III-lea și regina Camilla au fost întâmpinați marți la Casa Albă de Donald Trump și de prima doamnă Melania Trump, într-o ceremonie oficială organizată la Washington.
Vizita face parte dintr-un turneu de patru zile în Statele Unite și are ca scop reafirmarea relației speciale dintre cele două țări, care mențin legături diplomatice, militare și economice extrem de strânse de peste două secole.
