Iohannis, despre pensiile speciale ale parlamentarilor

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că ar trebui analizat dacă pensiile speciale „ca și formă” ar trebui să existe, arătând ca un asemenea subiect trebuie clarificat de cei care sunt aleși să o facă și că politica în acest domeniu ar fi bine să fie definită de către Guvern.

„Dacă pensiile se impun sau nu e o discuție care ar fi trebuit să pornească de la situația mai generală, dacă este bine să existe pensii speciale sau dacă nu este bine. Din păcate, constat că iarăși se ajunge la a discuta anumite chestiuni importante foarte personalizat.

Ar fi excelent dacă cu această ocazie în Parlament chestiunile ar fi tranșate un pic la modul mai general. (…) Ar trebui să ne gândim dacă pensiile speciale ca și formă trebuie să existe, pentru ce ar mai trebui să existe sau dacă se rămâne la sistemul general. Aștept cu mare interes această chestiune să fie clarificată de cei care sunt aleși pentru a o clarifica. Politica la modul general în acest domeniu ar fi bine să fie definită de Guvern”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni, într-o conferință de presă, după consultările pe care le-a avut cu partidele parlamentare, conform Agerpres.

Întrebat dacă va promulga o lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în cazul în care aceasta ar fi adoptată de Legislativ, șeful statului a răspuns că așteaptă să vadă ce se întâmplă în Parlament.”După știința mea, nici nu s-au lămurit parlamentarii, dacă inițiază sau nu, cine rămâne pe listă și cine se retrage”, a spus Klaus Iohannis.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.