Firea îi acuză pe liberali că vor să saboteze revizuirea Constituției
Senatorul Gabriela Firea, purtător de cuvânt al PSD, a afirmat, miercuri, că există din ce în ce mai multe semnale că liberalii vor să saboteze proiectul de revizuire a Constituției.
Fostul şef al ANI Horia Georgescu rămâne în arest preventiv, a decis miercuri Înalta Curte, care a admis în schimb contestaţia formulată de Neculai Nistor în acelaşi dosar şi i-a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, relatează Romaniatv.net.
„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Iuoraş Mihnea Remus, Nicolescu Theodor Cătălin, Popa Mocanu Ingrid Luciana, Georgescu Horia, Vişoiu Gheorghe, Canangiu Constantin Cătălin împotriva încheierii din 14 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 1417/1/2015, prin care s-a menţinut arestarea preventivă”, se arată în minuta ÎCCJ.
De asemenea, instanţa a respins ca nefondată contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie în ceea ce o priveşte pe inculpata Ingrid Zaarour.
Fostul şef al ANI este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, iar Cătălin Theodor Nicolescu este judecat pentru luare de mită în formă continuată (24 acte materiale) şi trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.