Faceți loc, vin câinii roșii!
Antrenorul principal Flavius Stoican a declarat, într-o conferință de presă organizată joi la stadionul Dinamo, că echipa din Ștefan cel Mare trebuie să câștige duelul cu clujenii de la CFR și că este convins că ”o să ne bucurăm la final”.
”Ne așteaptă o partidă pe care trebuie să o câștigăm. E clar acest lucru. Chiar dacă întâlnim o echipă care în ultima etapă a făcut o figură frumoasă împotriva formației de pe locul doi, sunt convins că o să ne bucurăm la final. Spun asta pentru că îi văd pe acești jucători dornici să urcăm pas cu pas. Vom face totul ca după meci să fim bucuroși. Nu e un adversar ușor, are în componență jucători care individual sunt destul de buni. Odată cu venirea unui succes pe teren propriu, moralul nostru la meciul de la Târgu Jiu și apoi cu Steaua va crește. Pentru mine această partidă este foarte importantă. Chiar dacă echipele nu sunt pe poziții confortabile, consider că e un meci al orgoliilor. Sunt convins că se va ridica la statutul de derby”, a subliniat Stoican, citat de site-ul oficial al clubului.
Tehnicianul dinamovist consideră că echipa clujeană nu trebuie tratată luând în considerare locul din clasament. ”CFR a fost tot timpul o forță, pentru că are în componență jucători precum Deac sau Păun. Ar fi păcat dacă CFR ar retrograda. Nu e ușor să te bați pentru un loc de cupă europeană și apoi să ai sentimentul că nu poți din cauza problemelor de altă natură. Sunt convins că au un sentiment neplăcut. Le va fi și lor greu să treacă peste aceste momente”, a mai spus Flavius Stoican, care nu îi va putea folosi pe Machado și Matei (accidentați) și Filip (suspendat) pentru partida cu CFR Cluj.
Despre lupta la titlu, antrenorul principal al echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare a spus: ”Noi tratăm fiecare meci cu maximă seriozitate, dacă se va pune problema ca noi să decidem titlul, să fiți convinși că vom face în așa fel ca noi să ne bucurăm. Până la derby mai avem acest meci cu CFR și apoi cu Pandurii. Toate calculele care se fac sunt convins că sunt făcute de fiecare echipă în parte. Fiecare jucător în parte își dorește să învingă în derby, dar avem timp să analizăm Steaua. La un meci Steaua — Dinamo toată lumea se motivează la maximum și nu va semăna cu Steaua — Oțelul sau Dinamo — Oțelul”.
Referitor la situația antrenorilor, Stoican a spus că ”nu este o meserie ușoară”. ”Nici mie și nici lui Gâlcă nu ne este ușor. Meseria asta nu e ușoară. Dacă ar fi așa, toți am fi antrenori. Știți câți antrenori am pe acasă? Și tata și doctorul de la echipă, mulți. Dar nu este ușor. Pentru mine important este ce fac în următorul meci. Situația este așa pentru că rezultatele nu sunt acelea pe care le dorește și cel mai împătimit suporter. Dacă bătea Steaua tot, stiți cum era Gâlcă? Dacă bătea Dinamo tot, știți cum mergea Stoican pe aici? Cocoș. Dar acolo vreau să ajung, să merg cocoș, să mă umflu în pene”.
Meciul Dinamo — CFR Cluj, din etapa a 28-a a Ligii I, se va disputa vineri, 24 aprilie, de la ora 21,30, pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare.