Erupție a vulcanului Calbuco în Chile. Populația, evacuată!

Guvernul chilian a decretat miercuri „alertă roșie” după erupția neașteptată a vulcanului Calbuco, din sudul țării, inactiv de 43 de ani, dispunând evacuarea populației pe o rază de 20 km, relatează AFP și Reuters.

„În prezent, zona de evacuare din jurul vulcanului Calbuco este de 20 km. Poliția a dat deja instrucțiuni și a început evacuarea”, a explicat ministrul de interne Rodrigo Penailillo, într-un mesaj public transmis la Santiago. Primele informații oficiale făceau referire la o zonă de excludere de 10 km.

Ministrul chilian nu a furnizat informații privind numărul de locuitori care vor fi evacuați. Operațiunea de evacuare a început în zona Ensenada, unde trăiesc 1.500 de persoane, a precizat ministrul. Erupția, care a început în jurul orei locale 18.00 (21.00 GMT) s-a produs în mod neașteptat, în condițiile în care în ultimele zile nu s-a detectat activitate vulcanică.

Un locuitor care trăiește în Ensenada, la circa 10 km de vulcan, a declarat că el și familia lui au fugit când a erupt vulcanul. „A sunat ca și cum un tractor cu remorcă ar fi trecut pe drum… Am lăsat totul în urmă, mi-am luat copilul, câinele și am urcat în mașină cu soția”, a povestit Trevor Moffat.”Toți vecinii erau afară, mulți tineri plângeau. Genul de reacție de tipul Armageddon”, a mai spus el.

Miercuri seară deasupra vulcanului se ridica o coloană de fum alb și cenușă în formă de ciupercă, vizibilă de la zeci de kilometri, dar primele informații nu indică o scurgere de lavă. Vulcanul este situat la o altitudine de 2.003 metri și era inactiv de 43 de ani, deși ultima erupție majoră s-a înregistrat în 1961.

Zborurile către această zonă au fost anulate. Este cea de a doua erupție înregistrată în câteva săptămâni în Chile, după cea din martie a vulcanului Villarrica, care este situat tot în sudul țării.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.