Incendiu puternic la Penitenciarul Poarta Albă
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri seara, la secţia Valu lui Traian a Penitenciarului Poarta Albă unde este încarcerat şi fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Incendiul a izbucnit, miercuri seara, în jurul orei 20.00, la baza de aprovizionare, la secţia 8 a Penitenciarului Poarta Albă – secţia Valea Seacă. Potrivit unor martori, flăcările au fost foarte mari, iar incendiul de la Poarta Albă a fost asociat cu incendiul puternic produs la restaurantul din Beirut, în anul 2014, când trei tinere şi-au pierdut viaţa.
Pe secţia 8 a penitenciarului se află 100 de deţinuţi. În momentul producerii incendiului, în secţie se aflau 50 de deţinuţi, însă toţi au fost evacuaţi la timp şi nu s-au înregistrat victime.”Deţinuţii au fost evacuaţi. Nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale. Deocamdată nu se ştie valoarea pagubelor materiale”, a declarat, pentru RomaniaTV.net, comisarul Botezan Gabi, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al penitenciarului, incendiul nu s-a produs în apropiere de clădirea unde sunt încarceraţi Giovani şi Victor Becali, Miron Mitrea şi Cristi Borcea. La faţa locului au intervenit mai multe maşini de pompieri cu apă şi spumă pentru a stinge flăcările. De asemenea, şi un echipaj de la Descarcerare, o ambulanță SMURD şi mai mulţi poliţişti au ajuns la penitenciar. Deocamdată, nu se cunoaşte cauza producerii incendiului.
Secţia exterioară Valu lui Traian, situată la 12 km de oraşul Constanţa în localitatea cu acelaşi nume, a fost dată în folosinţă în anul 2001.
Secţia are o capacitate de 600 de locuri pentru persoane private de libertate cu regim de detenţie semideschis. Persoanele private de libertate au ca principală activitate munca în interiorul şi exteriorul locului de deţinere în domeniul agricol precum şi în alte domenii