Fanii lui “U” Cluj plătesc cantonamentul echipei din banii lor
Dacă patronul Florian Walter nu pare impresionat de problemele financiare de la echipă și de situația dramatică a jucătorilor neplătiți de luni bune, suporterii Universității Cluj fac tot ce le stă în putință pentru a da o mână de ajutor.
Concret, galeria s-a oferit să plătească cantonamentul echipei. “Situația financiară dificilă prin care trece Universitatea în ultimul timp a determinat suporterii să caute soluții de ajutor pentru club. Prima acțiune concretă constă în plata cantonamentului de la sfârșitul acestei săptămâni. Suporterii și-au manifestat intenția de a plăti integral costul cantonamentului (care se ridică la peste 60 de milioane lei vechi)”, anunță numaiu.ro.
Nu este primul gest făcut de suporteri pentru a-și ajuta favoriții. În 2012, după un meci cu CFR Cluj, galeria Universității Cluj a strâns aproape 2000 de euro și banii au fost împărțiți între jucătorii neplătiți.