Băsescu respinge orice implicare în cazul Omar Hayssam
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit în cursul serii de vineri, în cadrul unei intervenții telefonice pentru B1Tv, despre speculația potrivit căreia ar fi fost parte a fugii lui Omar Hayssam din țară.
Traian Băsescu a declarat că nu a avut nicio legătură cu fuga lui Hayssam din țară, adăugând că astfel de speculații sunt „servite populației” de către cei cărora le este frică de venirea lui Omar Hayssam în țară, potrivit B1.ro.
„Revenind la subiectul pe care îl discutați, trebuie să știți, un lucru care m-a frământat și pe mine până la terminarea mandatului, cum a reușit să fugă Omar Hayssam din țară. O parte din mecanism, din Constanța până în Siria s-a aflat, problema e cu sprijinul cui a ajuns până la Constanța. Eu am întrebat: avem o înregistrare a operației care i s-a făcut lui Hayssam în penitenciar? (..) Am întrebat: dacă vreo monstră s-a prelevat din pancreasul care i s-a tăiat. Nu exista nimic. Pentru mine a fost mereu un mister și trebuie să recunosc că atunci am luat-o de-avalma. (..) Când ani de zile cât l-au supravegheat structurile noastre prin Siria, Liban, Irak, n-a dat niciodată semne de boală, ori un om cu pancreasul tăiat și (..) Acum, că se încearcă a se împinge lucrurile la Băsescu e la modă (..) Eu vă spun două lucruri simple: Dacă aș fi fost parte a scoaterii lui Hayssam din țară în niciun caz n-aș fi putut să destitui pe Procurorul General și pe șefii de servicii, și în niciun caz nu l-aș fi adus înapoi. Pentru că operațiunea a avut un gir politic la cel mai înalt nivel. Prostiile astea servite populației de tot felul de lichele fac parte din categoria celor care tremură la venirea lui Hayssam în țară”, a declarat Băsescu.
De asemenea, fostul președinte a afirmat că există numeroase persoane întrebate de procurorii DNA dacă știu ceva despre el, adăugând că are informații în acest sens.”Sunt mulți oameni chemați la DNA și întrebați: frate, dar ceva despre Băsescu știți? Am informații în acest sens. Oameni care au făcut astfel de declarații în fața judecătorului, în instanță. Oamenii sunt întrebați de procurori dacă știu ceva de Băsescu”, a mai spus Băsescu.