Caz șocant la Spitalul Militar

Caz şocant la Spitalul Militar din Bucureşti, unde o femeie operată pentru cancer de col uterin a ajuns de mai multe ori pe masa chirurgicală. Iniţial, medicul i-a uitat un pansament în corp, ca la a doua operaţie să îi perforeze colonul şi să îi agraveze starea. Urmează o nouă intervenţie chirurgicală, iar familia pacientei vrea să depună plângere penală.

Matei Anicuţa a aflat la începutul anului că are cancer de col uterin. Copiii săi au internat-o la Spitalul Militar din Bucureşti, unde a fost pacienta locotent-colonelului doctor Marian Ştefan, potrivit Tvr.

Cu toate că a fost operată în luna martie, starea ei de sănătate nu s-a îmbunătăţit. Ulterior, după ce a cerut ajutorul altor medici, o radiografie a scos la iveală greşeala primului doctor, însă radiologul i-a cerut doar se meargă la un nou consult la doctorul Ştefan.

O nouă operaţie ar fi trebuit să fie salvatoare, însă în prezent funcţiile fiziologice ale colonului au fost preluate de vagin, iar chirurgul refuză să îi dea vreo explicaţie, asfel că pacineta va fi operată din nou.

Conducerea Spitalului Militar a refuzat să ofere un punct de vedere, pe motiv că toate datele privind starea acientului sunt confidenţiale, însă despre greşelile medicului Marian Ştefan care a uitat un pansament în corpul pacinetei nu se spune niciun cuvânt, motiv pentru care familia femeii vrea să îl reclame.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.