Doi oameni, ucişi la un concurs de caricaturi cu profetul Mahomed
Doi bărbați suspectați că transportau bombe au fost uciși duminică, iar un polițist a fost rănit în apropierea locului în care se desfășura un concurs de caricaturi cu profetul Mahomed în statul american Texas (sudul SUA), au anunțat organizatorii, potrivit Agerpres.
Polițiști de la SWAT au declarat canalului de televiziune ABC că doi suspecți au deschis focul asupra Culwell Centre Curtis din orașul Garland, care găzduia un concurs de caricaturi prezentat ca fiind reprezentativ pentru ‘libertatea de expresie’, în jurul orei locale 19:00.
Asociația American Freedom Defense Initiative, organizatoarea evenimentului, îl invitase să participe și pe liderul populist olandez Geert Wilders.
El a comentat incidentul pe Twitter: ‘Tiruri la Garland, la concursul de caricaturi cu Mahomed dedicat libertății de expresie. Tocmai am părăsit clădirea „garlandshooting”-ului’. El s-a declarat ulterior ‘șocat’, denunțând o ‘atingere adusă libertăților tuturor’.
Poliția este în căutarea unui vehicul conținând explozibili.
Potrivit deținătorului unui blog local care interceptează comunicațiile radio ale poliției, un suspect fusese reperat într-un magazin din apropiere cu o grenadă în mână, iar centrul comercial și cel de expoziții au fost evacuate.