Adrian Năstase, preocupat de scriitorii din pușcării

Fostul premier Adrian Năstase a transmis o serie de propuneri către CSM și ministerul Justiției, în cadrul unui editorial publicat miercuri pe blogul personal. Printre acestea se află şi propunerea de reglementare a muncii intelectuale a deţinuţilor.

Adrian Năstase propune o serie de măsuri pentru o mai bună reglementare a muncii intelectuale a deținuților, considerând că și pe viitor munca intelectuală trebuie să contribuie la reducerea pedepsei, nu doar cea fizică. Totuși, el crede că ar trebui să existe un control mai strict asupra caracterului științific al lucrărilor.

„În urmă cu câteva zile, DNA v-a sesizat in legătură cu unele aspecte legate de legea executării pedepselor, mai exact, În ceea ce priveste obtinerea «zilelor câstig» urmare a elaborării unor lucrări stiintifice in penitenciare.

Cred că este un moment potrivit pentru a clarifica unele inadvertente ale reglementării, inadvertente ce ar putea fi corectate:

1. Principiul că si munca intelectuală, nu numai cea fizică, poate duce la reducerea pedepsei ar trebui păstrat.

2. Este evident că se impune insă un control mai atent al caracterului stiintific al lucrării elaborate. Poate din partea unei structuri universitare, neutre. In niciun caz din partea procurorilor de sedintă, cu ocazia judecării cererilor de liberare conditionată.

3. Ar trebui stabilita si o anumită limită rezonabilă in ceea ce priveste numărul lucrărilor ce pot fi luate in calcul in aplicarea art. 96 din Legea 254/2013. Altfel, prin reducere la absurd, cineva care ar elabora 12 lucrări intr-un an, ar beneficia de reducerea cu 12 luni a pedepsei in anul respectiv.

4. Problema cea mai delicată este insă legată de eficienta acestei măsuri. De obicei, «zilele câstig» sunt luate in calcul pentru a putea depune cererea de liberare conditionată la Comisia din penitenciar. Urmează insă – fixarea termenului la judecătorie (2-4 săptămâni); – redactarea hotărârii (1-4 sătămâni); – redactarea contestatiei de către parchet, aproape in toate cazurile de către DNA (1-4 săptămâni); – fixarea termenului pentru contestatie (2-4 săptămâni).

In acest fel, beneficiul celor 30 de zile câstigate pentru o lucrare, se (poate) pierde prin procedura nestandardizată  la nivelul judecătoriilor, sau prin termenele prelungite, datorate si gradului deosebit de incărcare cu dosare. Consider că, asa cum există termene de urgentă pentru procedurile de pierdere a libertătii, ar trebui să existe, simetric, si proceduri accelerate pentru eventuala punere in libertate, proceduri si termene clare,  ce ar trebui prevăzute in noile reglementări”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

Printre personalităţile celebre care au ajuns în spatele gratiilor şi au primit o micşorare a perioadei de detenţie se numără George Copos, George Becali, fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon şi Dinel Staicu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.