Vin ploile și furtunile!
Vremea va fi instabilă în următoarele zile, fiind aşteptate în aproape toată ţara averse, descărcări electrice şi chiar intensificări de scurtă durată ale vântului.
Sâmbătă, vremea se va menţine în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-vestul ţării şi în zona montană, unde local se vor semnala averse şi, posibil, descărcări electrice, iar în rest doar izolat şi trecător va ploua slab, mai ales după-amiaza şi seara. Va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 18…19 grade pe litoral, în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 26 de grade în vestul teritoriului.
Vremea se va menţine în general frumoasă sâmbătă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade.
Duminică, în jumătatea de vest a ţării, precum şi în zonele montane, vremea va fi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi noaptea, când fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local în Muntenia, pe arii restrânse, mai ales la deal, în Moldova şi, posibil, în Dobrogea. Izolat, se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade pe litoral şi în depresiuni şi 24 de grade în zonele de câmpie din vest şi sud.
Duminică, vemea va deveni instabilă. Cerul va fi variabil în prima partea a zilei, dar apoi va avea înnorări şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade.
Luni, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate si vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice, în majoritatea regiunilor, exceptând estul şi sud-estul ţării, unde astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul averselor. Temperatura aerului, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a ţării, va avea valori maxime cuprinse între 15…16 grade, izolat, în regiunile intracarpatice şi 21…22 de grade în est şi sud-vest,
Luni, cerul va avea înnorări si vor mai fi averse şi, posibil, descărcări electrice, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului, în scădere faţă de ziua precedentă, va avea valoarea maximă de 19…20 de grade
Marţi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în majoritatea regiunilor, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 24 de grade. Începând de miercuri valorile termice vor marca o creştere şi vor deveni mai ridicate decât cele normale pentru a doua decadă a lunii mai. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai mare în a doua parte a săptămânii în regiunile vestice, nordice şi centrale.