Blaga, deranjat de discuțiile din stenograme

Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat luni că afirmațiile vicepreședintelui PNL Teodor Atanasiu făcute într-o ședință a liberalilor și apărute în presă duminică l-au deranjat, însă a punctat că este un moment peste care trebuie trecut.

Întrebat dacă l-au deranjat discuțiile din stenogramele de la Bistrița, Blaga a răspuns afirmativ și a arătat că el nu a simțit că PDL a fost folosit.

„Eu am pus foarte mult suflet și dl Iohannis, Crin Antonescu, în această construcție în care eu cred foarte mult — PNL nou — și nu mi-a făcut nicio plăcere să citesc, pentru că de auzit nu am auzit stenogramele respective. Mă bucură că, chiar și în acel context, au apreciat aportul PDL. Este un moment peste care va trebui să trecem și să învățăm cu toții din el, pentru că acest proiect este extrem de important — noul PNL”, a declarat Blaga, înainte de ședința Comisiei de unificare a noului PNL.

El nu a dorit să precizeze ce s-a discutat cu Atanasiu, susținând că rolul unui copreședinte este să fie mult mai înțelept decât alții.

Întrebat dacă a cerut sancționarea lui Atanasiu, Blaga a răspuns că acesta s-a sancționat singur, prin faptul că a trebuit să dea explicații.

Copreședintele PNL a mai arătat că nu-i este teamă să ajungă la guvernare, unde, în opinia sa, nu se poate ajunge decât pe cale democratică.

Duminică, presa a difuzat o înregistrare cu Teodor Atanasiu care vorbea într-o ședință a vechiului PNL despre faptul că membrilor PDL li s-ar fi dat iluzia că o să aibă prim-ministru, prin Cătălin Predoiu, dar că nu îl vor avea. Totodată, Atanasiu ar mai fi spus că cei din garda PDL ”o să dispară rând pe rând”, pentru că nu ar mai fi nevoie de ei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.