Lectorul Corina Ioan a murit la 31 de ani după o pneumonie

Corina Anamaria Ioan, în vârstă de 31 de ani, a pierdut lupta cu viaţa în urma unei pneumonii severe. Era o tânără de mare perspectivă, povestesc apropiaţii.

Corina Anamaria Ioan, 31 de ani, lector universitar doctor al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, s-a stins din viaţă pe 16 mai într-un spital din Bucureşti, în urma complicaţiilor rezultate de la o pne­umonie severă. Corina Anamaria Ioan era considerată a fi una dintre cele mai stră­lucite minţi ale generaţiei ei, reuşind, la o vârstă fragedă, să fie un autor de lucrări ştiinţifice citat şi publicat în reviste cotate internaţional la cel mai înalt nivel. Aceasta era lector în cadrul Departamentului de Pre­gătire al Personalului Didactic, Colec­tivul de Economie şi Marketing, de la UTI, scrie Ziarul de Iaşi.

Corina a fost o colegă deosebită şi o prietenă minunată. Un suflet cald. Un om cu valori morale ireproşabile. Un om care a visat şi a reuşit să ajungă printre elite. A fost un privilegiu pentru noi toţi să cunoaştem un astfel de om”, a declarat conf.dr. Florin-Alexandru Luca, preşedin­te al Comisiei pentru studierea problemelor de marketing din cadrul Academiei Ro­mâne, Filiala Iaşi, care lucra zilnic alături de Corina Anamaria Ioan.
Acesta povesteşte că vestea cu privire la moartea Corinei Anamaria Ioan a venit surprinzător, ea pierzând lupta cu boala care o ţinea la patul spitalului de câteva săptă­mâni. Profesorul a spus că o vizitase cu o zi înainte ca aceasta să se stingă din viaţă pentru a-i înmâna medalia de aur câştigată la European Exhibition of Creativity and Innovation, pe 15 mai, la Iaşi, cu prima carte ştiinţifică scrisă din România care includea tematica de „brand personal”.

„Ultimele amintiri sunt cele în care i-am înmânat medalia şi a fost foarte bucu­roasă să câştige premiul”, a spus conf.dr. Florin-Alexandru Luca. Corina Anamaria Ioan a fost absolventă a Colegiului „Costache Negruzzi” din Iaşi, licenţiată în inginerie economică şi şef de promoţie al masterului pe care l-a urmat în Marketing Industrial la UTI. Aceasta şi-a dat doctora­tul tot în marketing, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, teza purtând titllul „Dezvoltarea brandului personal al medicilor în mediul online, prin intermediul reţelelor de socializare”. Înain­te ca aceasta să se angajeze la UTI, a fost asistent responsabil de management sistem integrat la TotalGaz Industrie, cât şi director de marketing la grupul de firme Marcel.

Lectorul a fost autor a peste 40 de cărţi şi articole publicate în reviste ştiinţifice de prestigiu din ţară şi din străinătate, citate de peste 70 de ori în literatura de specialitate. A câştigat cinci premii la saloane interna­ţionale de inventică şi creativitate dintre care două medalii de aur. Este singura candidată din ţară care a obţinut punctaj maximum la un proiect de şcoală postdoctorală, aceasta contribuind în activitatea ei profesională şi la organizarea a şapte conferinţe internaţionale. Înmormântarea va avea loc miercuri, la Ci­mitirul „Buna Vestire” din Iaşi, ora nefiind încă stabilită.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.