Liberalii prezintă programul de guvernare

Programul de guvernare propus de PNL, intitulat „Reclădirea Națională”, material ce va fi prezentat de prim-vicepreședintele liberal Cătălin Predoiu, sâmbătă, la Consiliul Național al partidului, are ca obiectiv punerea în operă a principiilor și obiectivelor platformei ‘România lucrului bine făcut’, potrivit unui document remis Agerpres.

„Programul de guvernare al PNL are ca obiectiv punerea în operă a principiilor și obiectivelor platformei ‘România lucrului bine făcut’, votată de cetățenii români odată cu alegerea președintelui Klaus Iohannis cu o majoritate covârșitoare la alegerile prezidențiale din 16 noiembrie 2014. (…) Guvernul României este primul dator să dea exemplul renașterii spiritului de învingător, al reclădirii și să pună în aplicare o guvernare modernă în interesul românilor” , se arată în preambulul programului.

Programul este structurat pe patru mari părți care au în vedere „Națiunea”, „Statul”, „Economia” și „Societatea incluzivă”, cu capitolele aferente.

PNL afirmă în document, ca un lait-motiv al programului, că provocarea pe care și-o asumă este „buna guvernare”.

Documentul mai reține, la preambul, că Guvernul României, în viziunea PNL, va acționa în baza programului pentru a relansa reclădirea națională în trei planuri: „O societate bazată pe educație, cunoaștere și cultură, pe merit și valoare, pe dialog și transparență, negociere civică și politică, pe competiție, pe incluziune socială, pe libertate și proprietate, drepturi și libertăți fundamentale, lege, justiție și dreptate socială”.

Un al doilea plan vizat de programul PNL are în vedere „o economie bazată pe tehnologie, investiții și locuri de muncă, pe capital autohton, antreprenoriat și competiție onestă, pe proprietate și lege, pe concentrarea eforturilor pentru maximizarea nișelor de dezvoltare în care excelăm prin tradiții, talent și resurse”.

Totodată, ca un alt treilea plan acțional, PNL își propune „o administrație bazată pe competență, integritate și profesionalism, un stat puternic prin inteligență și mijloace, bazat pe respectarea cetățenilor și a regulii de drept, pe instituții și valori democratice, capabil să apere națiunea și statutul României de țară liberă, suverană, independentă, unitară și indivizibilă”.

În cadrul documentului este prezentat schematic și obiectivul strategic al programului PNL, „Reclădirea națională”, a cărui implementare este desfășurată pe perioada 2015-2020. Astfel, în 2015, PNL își propune realizarea unui parteneriat între Guvern și Societate, în 2016 o armonizare între buna guvernare și efortul național, elemente ce ar trebui să conducă în 2017 la un „model propriu de dezvoltare”. Apoi, în 2018, potrivit PNL, în baza acestui model să se poate ajunge la o „economie competitivă”, la o „societate educată, dinamică” și la o „administrație inteligentă”, componente care ar putea sta, în 2019, la baza obiectivului de „reclădire națională”.

În 2020, PNL își propune prin programul său de guvernare atingerea de către români a unui „standard de viață apropiat de nivelul european”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.