Rusia avertizează Ucraina

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a afirmat sâmbătă că Moscova va adopta ”o poziție fermă” pentru a-și apăra interesele dacă Ucraina va fi în incapacitate de plată și se va opune unor noi împrumuturi de la FMI pentru Kiev, relatează AFP și Reuters.

Într-un interviu difuzat la canalul de televiziune Rossia, Medvedev a declarat că ultimele inițiative adoptate de către Kiev, care deschid calea unui moratoriu privind plata datoriei externe, ”seamănă cu un refuz al bolșevicilor de a achita datoria guvernului țarist”.

Dacă Kievul îngheață plata datoriei sale externe, ”aceasta ar fi, fără îndoială, un default al Ucrainei. Aceasta va influența cursul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional (FMI). Trebuie să adoptăm atitudinea cea mai fermă posibil în acest caz și să ne apărăm interesele naționale”, a afirmat Medvedev.

Parlamentul ucrainean a votat marți seara o lege care autorizează guvernul să introducă, ”în caz de nevoie”, un moratoriu privind plata datoriei externe a țării.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.