Iohannis și-a lansat volumul „Primul Pas” la Bookfest

Klaus Iohannis și-a lansat, sâmbătă, volumul „Primul pas”, la standul editurii Curtea Veche Publishing din cadrul Salonului Internațional de Carte „Bookfest”.

Iohannis a fost însoţit la evenimentul de lansare a cărţii „Primul pas” de soţia sa, Carmen Iohannis. Au fost prezenți, de asemenea, Iren Arsene, directoarea Curtea Veche Publishing, scriitorul Iulian Tănase, numeroși consilieri şi reprezentanți ai Administrației Prezidenţiale, relatează Romaniatv.net.

„Am avut, în afara de simpatie şi voturi, foarte mult sprijin. Sprijin din partea soţiei mele, Carmen, care şi azi a ţinut să vină, special pentru lansare. Imaginaţi-vă o persoană care stă acasă sau la şcoală şi nu poate face nimic, dar trebuie să suporte toată campania. Asta a facut soţia mea, Carmen. De multe ori am avut impresia că dacă spre mine au venit energiile, ea a trebuit să blocheze partea negativă”, a declarat Klaus Iohannis.

Potrivit editurii, „Primul pas” nu este numai o cronică a campaniei electorale pentru Preşedinţie, din toamna anului 2014, ci şi o analiză critică şi constructivă a modelelor de conduită politică manifestate în jocul electoral şi în viața publică în general”, cartea fiind, de asemenea, „povestea unei victorii colective și autoportretul unui candidat care a adoptat un alt tip de discurs și de comportament pentru a-și transmite mesajul și modelul proprii”.

Cartea reprezintă continuarea volumului „Pas cu pas”, bestsellerul absolut al anului 2014, care s-a vândut în 130.000 de exemplare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.