Înmatriculările de autoturisme rulate, în creștere

Înmatriculările de autoturisme rulate au crescut în România, în primele patru luni, cu 14,84%, până la 73.824 unități, comparativ cu aceeași perioadă din 2014, când numărul acestora era de 64.286 unități, reiese din statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, consultată de Agerpres.

Pe de altă parte, conform sursei citate, la nivelul lunii aprilie 2015, au fost înmatriculate 19.232 de autoturisme second hand, în creștere cu 10,40% față de aprilie anul trecut, când s-au consemnat 17.420 de unități.

Marca auto second hand preferată a românilor este Volkswagen, cu 21.182 unități înmatriculate din ianuarie până în aprilie 2015 (+77,38% față de aceeași perioadă din 2014).

Topul preferințelor continuă cu Opel (12.599 unități, +10,29%), Ford (8.547 unități, +12,79%), BMW (5.071 unități, +25,21%) și Audi (4.958 unități, +13,95%).

Dacia se situează în jumătatea a doua a ierarhiei, cu 480 de exemplare second-hand înmatriculate în intervalul ianuarie — aprilie din acest an (+100,84%), comparativ cu perioada similară din 2014), dintre care 123 înregistrate doar la nivelul lunii aprilie, în creștere cu 86,36% față de aceeași lună din anul precedent.

Datele oficiale ale DRPCIV relevă faptul că, la sfârșitul anului 2014, parcul auto național din România ajunsese la 6.270.615 unități, în creștere cu 4,77% față de aceeași perioadă din 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare.

Din numărul total de vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 4.905.630 de unități erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, 3.159.717 de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce 1.741.099 de unități erau pe motorină.

Conform sursei citate, circa 1,97 milioane de vehicule din parcul auto național prezentau o vechime cuprinsă între 6 și 10 ani, iar 1,53 milioane de unități aveau un grad de uzură cuprins între 11 și 15 ani.

În același timp, aproximativ aproape 1,103 milioane de mașini erau mai vechi de 20 de ani și doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani.

La nivel general, 3,401 milioane de români au preferat mașinile Diesel, iar 2,539 milioane cele pe benzină, potrivit DRPCIV.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.