2.000 morți și 8.000 de răniți în conflictul din Yemen
Conflictul din Yemen s-a soldat cu aproape 2.000 de morţi şi aproximativ 8.000 de răniţi, între care sute de femei şi copii, de la lansarea ofensivei coaliţiei arabe, la 26 martie, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, relatează Le Figaro în pagina electronică.
Joi, cel puţin 40 de rebeli au fost ucişi în urma unor raiduri aeriene intensive ale coaliţiei arabe şi în lupte, la Aden, în sudul Yemenului, a anunţat viceguvernatorul acestui oraş, relatează Le Figaro în pagina electronică. Potrivit unor locuitori din Aden, atacurile coaliţiei conduse de Arabia Saudită au vizat aproape întreaga zi poziţii rebele.
Coaliţia, formată din nouă ţări arabe, a lansat pe 26 martie o campanie de atacuri aeriene contra rebelilor huthi, sprijiniţi de Iran, pentru a-i împiedica să preia controlul total asupra Yemenului.