90% din arsenalul mondial de arme chimice, distrus

Circa 90% din stocurile mondiale declarate de arme chimice au fost distruse, a anunțat joi Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC, cu sediul la Haga), precizând că este vorba despre 63.000 de tone, provenite în cea mai mare din Rusia și SUA, dar și 1.300 de tone confiscate în Siria, transmite AFP.

‘Este o etapă majoră care demonstrează că ne aflăm pe calea cea bună: eliberarea lumii de armele chimice’, a subliniat directorul general al organizației, diplomatul turc Ahmet Üzümcü, într-un comunicat.

Rezervele de arme chimice cuprindeau mai ales iperită și precursorii chimici pentru gazul sarin, un neurotoxic letal chiar și în doze foarte mici. ‘Procesele de eliminare a stocurilor rusești și americane provenite din timpul Războiului Rece sunt pe drumul cel bun și se vor încheia înainte de sfârșitul anilor 2020, respectiv 2023’, a subliniat OIAC.

Acesta supervizează punerea în aplicare a Convenției privind interzicerea armelor chimice (CIAC), semnată la 13 ianuarie 1993 la Paris și intrată în vigoare la 29 aprilie 1997, al cărei obiectiv este interzicerea totală a armelor chimice și distrugerea arsenalelor existente.

Până în prezent, șase state nu s-au alăturat Convenției: Egiptul, Coreea de Nord, Israelul, Sudanul de Sud, Angola și Myanmar, în ultimele două nefiind încă ratificată.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.