Blaga a avut „o discuție bărbătească” cu Atanasiu

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, joi, la Timişoara, că a avut „o discuţie bărbătească” cu Teodor Aranasiu şi au lămurit lucrurile, adăugând că şapte ani liberalii şi democrat-liberalii s-au „bătut rău de tot unii cu alţii”, dar acum trebuie să se concentreze pe PSD.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă Teodor Atanasiu va fi sancţionat după declaraţiile sale privind fuziunea PDL cu PNL, Vasile Blaga a spus că a avut ”o discuţie bărbătească” cu acesta, relatează Romaniatv.net.”Am avut o discuţie bărbătească cu Teodor Atanasiu, deşi de faţă au fost şi doamne. Lucrurile le-am lămurit, mergem mai departe. Şapte ani ne-am bătut rău de tot unii cu alţii. Bătălia noastră cu PSD e dintotdeauna, deşi ne-am bătut şi între noi. Să ne concentrăm pe PSD acum”, a spus Blaga.

Teodor Atanasiu nu a putut să îşi susţină discursul, sâmbătă, la Consiliul Naţional al partidului de la Piteşti, după ce o parte din cei prezenţi în sală l-au huiduit şi i-au strigat: „Scuze! Scuze!”, el plecând de pe scenă spunându-le colegilor: „Mulţumesc pentru primire”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.