România, pregătită să sprijine proiectele securității energetice a UE!

Deputata PSD Ana Birchall consideră că România este pregătită să sprijine proiectele care pot contribui la consolidarea securității energetice a Uniunii Europene.

„Delegația parlamentară a României condusă de Ana Birchall, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, a participat la Conferința organelor parlamentare specializate în afaceri comunitare și europene ale parlamentelor Uniunii Europene (COSAC) desfășurată în Letonia, la Riga, în perioada 31 mai — 2 iunie. Delegația României a fost compusă din deputații Dorin Petrea (UNPR) și Alexandru Nazare (PNL) și senatorii Mihaela Popă (PNL) și Dănuț Mihai (PC). Principalele teme dezbătute în cadrul COSAC au fost legate de provocările și oportunitățile politicii energetice comune a UE, politica de comerț a Uniunii Europene în următorii 5 ani, cu accent pe negocierile UE-SUA pe tema Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), implicarea parlamentelor naționale în procesul de decizie la nivelul Uniunii Europene, viitorul controlului parlamentar în domeniul afacerilor europene precum și stadiul realizărilor președinției letone a Consiliului Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă remis marți Agerpres de Ana Birchall.

Potrivit sursei citate, Ana Birchall a punctat interesul major al României în direcția securității energetice a UE.

„România este pregătită să sprijine proiectele care pot contribui la consolidarea securității energetice a Uniunii Europene, în deplină concordanță cu obiectivele și reglementările UE referitoare la diversificarea rutelor și a furnizorilor, în contextul politicii europene în domeniu. Astfel, Uniunea Energetică ar trebui să stimuleze eforturile depuse de statele membre, autoritățile naționale de reglementare și operatorii de transport și de sistem în vederea intensificării cooperării transfrontaliere. Pe dimensiunea externă, România acordă un interes prioritar și interconectărilor energetice cu Republica Moldova”, a arătat deputata social-democrată.

În ceea ce privește politica comercială a Uniunii Europene în următoarea perioadă, Ana Birchall a subliniat necesitatea ca UE să își asume rolul de actor global, un pas în acest sens fiind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții, aflat în stadiul unor negocieri avansate.

„Am susținut la Riga că România sprijină încheierea viitorului Acord privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții, ca oportunitate majoră pentru stimularea schimburilor comerciale bilaterale și a investițiilor. Poziția României a fost întotdeauna în favoarea realizării acestui Acord care are și o dimensiune geostrategică, Acord care trebuie să fie just și echitabil atât pentru UE și SUA, dar și pentru fiecare dintre statele membre UE”, a susținut Ana Birchall.

Împreună cu președintele delegației Comisiei pentru afaceri europene a Adunării Naționale a Bulgariei, deputata PSD Ana Birchall a solicitat președinției letone și delegațiilor participante să accepte formularea și adoptarea unei declarații de susținere a aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen și a menționat că România acționează încă din 2010 ca membru de facto al spațiului Schengen, asigurând zilnic securitatea cetățenilor europeni. În urma intervenției, s-a decis introducerea acestui subiect pe ordinea de zi a următoarei reuniuni a președinților comisiilor pentru afaceri europene, care va avea loc la mijlocul lunii iulie în Luxemburg, se mai arată în comunicat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.