Horia Georgescu, la Curtea de Apel

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, cercetat în stare de arest preventiv, din 18 martie, se află marți, pentru prima oară, în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel București. Dosarul lui Horia Georgescu a fost mutat de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce deputaţii Cătălin Theodor Nicolescu şi Marko Attila-Gabor, cercetaţi în acelaşi caz, au demisionat din Parlament.

În arest preventiv se află și alți inculpați din dosar: Mihnea-Remus Iuoraș, deputatul Theodor Nicolescu, Ingrid Popa-Mocanu, Gheorghe Vișoiu, Florin Hanu și Cătălin Canagiu. Curtea Supremă le-a respins acestora, pe 15 mai, contestațiile față de decizia instanței din 8 mai, prin care s-a hotărât menținerea lor în arest.

Fostul şef al ANI, Horia Georgescu, şi deputaţii Theodor Nicolescu şi Marko Attila Gabor au fost trimişi în judecată, pe 9 aprilie, în dosarul în care sunt cercetaţi, alături de alte persoane, în dosarul despăgubirilor ilegale de la ANRP. Cei trei sunt acuzați că, în calitate de membri ai Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceştia ar fi aprobat acordarea de despăgubiri supraevaluate cu peste 80 de milioane de euro.

Horia Georgescu a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, fapte comise în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP.

„Inculpatul (n.r. Horia Georgescu) a recunoscut că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deşi primea o indemnizaţie suplimentară în afara salariului, trebuia să verifice mai atent procedurile legale, dar ţinând cont de faptul că legislaţia era extrem de „complexă şi cunoştea modificări periodice” nu s-a aplecat suficient asupra studierii în detaliu a acesteia”, se arată în rechizitoriul DNA.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.