Filmul argentinian „Incendiul” câştigă Trofeul TIFF 2015
Filmul argentinian Incendiul / El incendio, în regia lui Juan Schnitman, a câștigat Trofeul Transilvania, sâmbătă seară, la Teatrul Național Cluj, la gala de închidere a celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Premiul în valoare de 15.000 de euro a fost prezentat pe scenă de actrița Nastassja Kinski, Dennis Lim, membru al juriului competiției, și ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu. Regizorul, care a fost prezent la Cluj la începutul săptămânii, a transmis un mesaj video. Juriul a premiat drama cuplului aflat într-un moment de criză „pentru vitalitate, ambiție și pentru conștientizarea riscurilor unui subiect complex”. Ceremonia de decernare a premiilor va fi difuzată duminică, 7 iunie, de la ora 21.10, pe TVR1.
Alături de Dennis Lim, juriul format din Violeta Bava (selecționer, co-director Buenos Aires International Film Festival), George Ovashvili (regizor), Olimpia Melinte (actriță) și Juliette Lepoutre (producător), a decis și Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 5000 de euro. Juliette Lepoutre, alături de Alteța Sa Regală, Principesa Maria, au prezentat premiul, care a mers la Kristina Grozeva și Petar Valchanov, pentru cel de-al doilea film al lor, Lecția / The Lesson / Urok. Același film i-a adus actriței Margita Gosheva Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising. Pe scenă, directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, a spus că „regizorii celor 12 filme din competiție sunt, în opinia mea, cele mai importante noi voci din cinematografia mondială. Eu le ofer tuturor câte un Trofeu Transilvania simbolic”. Chirilov le-a mulțumit regizorilor Mircea Daneliuc, omagiat printr-o amplă retrospectivă anul acesta, și Cristi Puiu, pentru momentele minunate oferite în festival.
Tudor Giurgiu a declarat pe scenă că „au fost două recorduri la TIFF anul acesta – a fost ediția cu cea mai bună vreme, și cea cu cel mai mult public. S-au vândut cu 27% mai multe bilete ca anul trecut, sunt peste 65.000 de spectatori până în acest moment”.
Premiul Special al Juriului, în valoare de 1500 de euro, oferit de HBO, a mers către Despre oameni și oi / Rams / Hrútar, în regia lui Grímur Hákonarson (Islanda-Danemarca), „un portret social și personal, reflexiv și extrem de cursiv”, conform juriului. Regizorul Grímur Hákonarson a preluat premiul de la actorul Isaach de Bankolé. Același film a fost și favoritul spectatorilor de la TIFF, câștigând Premiul Publicului pentru un film din competiție, oferit de MasterCard. Cel mai popular film din întreaga selecție a fost Operaţiunea Arctic, regizat de Grethe Bøe-Waal, din Norvegia. Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui titlu din secțiunea Cuvintele sunt de prisos, i-a fost acordat dramei rusești Test / Ispytanie, regizată de Aleksandr Kott.