O jumătate de milion de refugiați vor să ajungă în Europa

Circa o jumătate de milion de refugiați s-au strâns pe țărmurile Libiei în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa, la bordul unor bărci improvizate de tipul celor care s-au scufundat în ultimele luni și în care și-au găsit sfârșitul mii de imigranți, scrie duminică The Guardian în ediția electronică.

„Există semnale că între 450.000 și 500.000 de imigranți în Libia așteaptă la graniță”, a declarat Nick Cooke-Priest, căpitanul navei de război britanice HMS Bulwark, staționată în largul coastei libiene și care contribuie la operațiunile de salvare din Marea Mediterană.

Ministrul apărării britanic, Michael Fallon, care a vizitat recent Bulwark, a lansat un apel țărilor europene să ofere ajutor, în condițiile în care, a spus el, Italia și Marea Britanie s-au implicat cel mai mult în operațiunile de salvare.

Întrebat despre cei circa 500.000 de imigranți care se pregătesc să se urce la bordul unor ambarcațiuni nesigure în Libia pentru a ajunge în Europa, Fallon a spus că această situație trebuie soluționată cât mai rapid. „Ați văzut cum numai într-o singură zi au încercat să traverseze marea 3.000 de oameni, ați văzut sute de mii de oameni care au încercat să traverseze în această vară. Cu toții avem interesul să soluționăm această chestiune. Problema reală o reprezintă de fapt sărăcia și conflictul din vestul Africii și sărăcia și conflictul din estul Africii”, a mai spus înalta oficialitate britanică.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.