Gabriela Firea îl acuză de duplicitate pe Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a afirmat în cadrul celei de-a doua confruntări televizate din campania prezidențială că „e greșit și periculos să dai toată puterea unui singur partid, e foarte periculos pentru România”.
Făcând referire la aceste afirmații și la acțiunile liberalilor de a răsturna Guvernul Ponta, purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, îl acuză pe președintele Klaus Iohannis și pe liderii PNL de duplicitate.
“Ne miră însă atitudinea președintelui Iohannis. Care pe de o parte clamează public faptul că nu se implică în negocierile pentru formarea unei noi majorități parlamentare, dar pe de altă parte le încurajează, vorbindu-le ziariștilor străini despre dorința sa de a avea la Palatul Victoria un guvern PNL, pe care îl numește sugestiv „guvernul meu”. Din nou însă, ghinion! Actuala majoritate parlamentară este solidă și oricâte cântece de sirenă ar interpreta liderii PNL, progresiștii, conservatorii și liberalii reformiști au dat asigurări ferme, prin liderii lor legitimi, că susțin actualul guvern. Consiliul Național al PSD nu s-a lăsat, așa cum sperau adversarii noștri și cum prevesteau propagandiștii și postacii lor, cu scandaluri, implozii sau sciziuni”, scrie Firea pe blogul personal.
Senatoare PSD îi acuză și pe liberali de duplicitate și susține că atât președintele Iohannis cât și liderii liberalilor “rămân doar cu vorbele”.