Adomniței rămâne în arest la domiciliu
Preşedintele suspendat al CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, va sta încă 30 de zile în arest la domiciliu, au decis marţi judecătorii Tribunalului Iaşi, care au admis cererea procurorilor DNA. Decizia însă nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel.
„Respinge cererea formulata de inculpatul ADOMNITEI CRISTIAN MIHAI privind revocarea masurii preventive a arestului la domiciliu. Respinge cererile formulate de inculpatii JINGA CRISTINA TEODORA, IRIMESCU CARMEN INGRID, POPA LETITIA ELENA si ADOMNITEI CRISTIAN MIHAI. privind înlocuirea masurii preventive a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.
In baza disp.art.222 al.2 Cod procedura penala raportat la art.218 al.1 Cod procedura penala cu referire la art.223 al.2 Cod procedura penala prelungeste masura arestului la domiciliu dispusa prin încheierea nr.84/DL din14.05.2015 a judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Curtii de Apel Iasi, în dosarul nr.3195/99/2015.
Va fi instiintat Biroul de Supravegheri Judiciare cu privire la prelungirea masurii arestului la domiciliu fata de inculpatii JINGA CRISTINA TEODORA, IRIMESCU CARMEN INGRID, POPA LETITIA ELENA si ADOMNITEI CRISTIAN MIHAI.
În baza disp.art.275 al.3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina statului. Cu drept de contestatie in termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în motivarea instanţei de judecată.
Cristian Adomniţei a fost reţinut la începutul lunii mai, pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de fals şi favorizarea făptuitorului. Procurorii DNA Iaşi au susţinut la acea vreme că preşedintele suspendat nu a luat măsuri împotriva unei firme de publicitate care a prejudiciat Consiliul Judeţean Iaşi.
În urma acţiunii procurorilor, consilierii judeţeni s-au constituit parte civilă în proces, iar dacă va fi găsit vinovat preşedintele suspendat va trebui să plătească instituţiei aceşti bani.