Ministrul grec de finanțe schimbă tonul!

Ministrul grec de finanțe Yanis Varoufakis a adoptat un ton conciliant luni într-o lungă bătălie asupra unui acord în schimbul reformelor, calificând drept „utilă” o întâlnire avută cu omologul său german Wolfgang Schaeuble la Berlin, notează agenția Reuters.

Cu toate acestea, el a continuat să reziste contra austerității dureroase cerute de creditorii Greciei care afirmă că este necesară pentru a stabiliza finanțele țării și permite plata de ajutor suplimentar. „Dacă veți continua să ne siliți populația să trăiască în mizerie, nu vom fi niciodată reformabili”, a avertizat Varoufakis într-un discurs asupra „Viitorului Greciei în UE” la Berlin. „Acest guvern are capacitatea de a convinge oamenii, o capacitate ce lipsea guvernelor anterioare, că noi trebuie să ne reformăm profund. Dar nu dacă ni se cer cu insistență și mai multe reforme de austeritate”, a adăugat el.
Atena și Bruxellesul au făcut schimb de propuneri săptămâna trecută în speranța de a ieși dintr-un impas care, dacă rămâne nerezolvat, ar putea forța Grecia să iasă din zona euro, un eveniment ce ar zgudui financiar piețele și chiar economia globală, amintește Reuters.

Dar prim-ministrul Alexis Tsipras a respins propunerea creditorilor internaționali ai Greciei ca „absurdă”, provocând un răspuns furios din partea președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker în weekend. Luni, cancelarul german Angela Merkel a avertizat că nu mai este mult timp pentru un acord ce ar putea ține Grecia în euro.
Varoufakis a spus că dorește un acord rapid și a cerut liderilor europeni să evite o ieșire accidentală din zona euro: „Istoria o va considera un eșec al clasei politice din UE”, a adăugat el. Anterior, Varoufakis s-a întâlnit cu ministrul german de finanțe Wolfgang Schaeuble, cu care a intrat în conflict în mod repetat în trecut, și a descris discuțiile drept „utile” în găsirea unei soluții finale, fără a da detalii.

El a mai anunțat că discuțiile au avut loc într-o „manieră extrem de prietenoasă” și că ambii miniștrii au avut o înțelegere comună a problemei. O purtătoare de cuvânt a Ministerului german de Finanțe a refuzat să comenteze cu privire la întâlnire, adăugând că ambii miniștri au convenit asupra confidențialității. Cu toate acestea, într-un interviu în ziarul german Der Tagesspiegel, Varoufakis a criticat ultima propunere făcută de creditorii Atenei drept contraproductivă. „Faci o astfel de propunere doar dacă nu vrei să se ajungă deloc la un acord”, a remarcat Varoufakis, potrivit unor fragmente publicate luni. El a repetat de asemenea apelul Atenei pentru restructurarea datoriei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.