Premierul Ponta va fi operat

Premierul Victor Ponta a fost, joi, la spital, pentru un control la genunchi, după accidentul suferit în timpul unui meci de baschet, unde şi-a făcut RMN. Medicii au stabilit că premierul are ligamentele rupte şi  i-au recomandat o intervenţie chirugicale, informează România TV.

Premierul Victor Ponta s-a prezentat, joi, la Spitalul Militar din București pentru un control la genunchi.  Controlul vine, după ce, în urmă cu mai bine de două săptămâni, premierul a suferit o accidentare la genunchiul stâng în timp ce juca baschet.

Premierul a făcut o investigaţie RMN, în urma căreia s-a stabilit că are un ligament rupt şi îi sunt afectate meniscul şi cartilagiul. Medicii i-au recomandat lui Ponta să treacă printr-o intervenție chirurgicală.

Potrivit unor surse apropiate premeirului, opraţia ar urma să aibă loc în iulie. Nu se ştie dacă premierul se va opera la Spitalul Militar sau într-o altă clinică. La jumătatea lunii trecute, Victor Ponta s-a accidentat în timpul unui meci de baschet.

Aflat la Tirana, pe 26 mai, la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), Victor Ponta a fost întâmpinat la sosire de către preşedintele Albaniei, scuzându-se faţă de acesta că şchiopătează uşor şi explicându-i că s-a accidentat în timpul unui meci de baschet.

„Îmi cer scuze, dar am jucat baschet şi sunt puţin…”, îi spunea Ponta preşedintelui albanez, arătând spre piciorul stâng.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.