Consumul final de energie electrică a scăzut

Consumul final de energie electrică a fost de peste 16,287 miliarde KWh, în primele 4 luni din acest an, în scădere cu 3,9% față de aceeași perioadă a anului 2014, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică remis, vineri, Agerpres.

În economie, consumul final a scăzut cu 7%, iar consumul populației și iluminatul public au crescut cu 4,7%, respectiv 24,4%.

În primele patru luni, resursele de energie primară au crescut cu 3%, iar cele de energie electrică cu 5,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Principalele resurse de energie primară au totalizat peste 10,721 milioane tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 309.500 tep față de perioada ianuarie — aprilie a anului trecut.

Potrivit INS, producția internă a însumat peste 7,471 milioane tep, în creștere cu 309.000 tep față de aceeași perioadă a anului precedent, iar importul a fost de circa 3,250 milioane tep.

„În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 22518,5 milioane KWh, în creștere cu 1196,9 milioane KWh (+5,6%) față de perioada corespunzătoare a anului 2014. Creșterea resursei de energie electrică s-a datorat în principal creșterii producției, cu 1103,3 milioane KWh (+5,2%). Producția din termocentrale a fost de 8826,3 milioane KWh în scădere cu 1016,4 milioane KWh (-10,3%). Producția din hidrocentrale a fost de 6677,8 milioane KWh în creștere cu 1484,6 milioane kWh (+28,6%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 3976,5 milioane KWh în scădere cu 91,7 milioane kWh (-2,3%)”, se arată în comunicat.

Producția din centralele electrice eoliene a fost de peste 2,383 miliarde KWh, în creștere cu 582,9 milioane KWh față de aceeași perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalații fotovoltaice în această perioadă a fost de 434 milioane KWh, în creștere cu 143,9 milioane KWh față de perioada corespunzătoare a anului 2014.

Exportul de energie electrică a fost de circa 3,580 miliarde KWh în creștere cu peste 1,790 miliarde KWh. Consumul propriu tehnologic în rețele și stații a fost de 2,650 miliarde KWh în creștere cu 67,6 milioane KWh, respectiv cu 2,6%.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.