Alina Gorghiu, implicată în dosarul Vlasov
Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov și-ar fi exercitat influența pentru susținerea unei inițiative legislative asupra unor parlamentari care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, printre cei menționați fiind și Alina Gorghiu.
Informația apare în rechizitoriul DNA prin care Mihail Vlasov a fost trimis în judecată pentru dare de mită, într-un nou dosar.
„După finalizarea proiectului de act normativ, inculpatul Mihail Vlasov a depus o muncă asiduă pentru influențarea unor parlamentari din toată sfera politică în vederea semnării și susținerii respectivei inițiative legislative. În special, influența s-a exercitat asupra parlamentarilor care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional (Florin Iordache, Alina Gorghiu și Aurel Vainer) ori prin intermediul unor membri ai Camerei de Comerț și Industrie a României ori camerelor teritoriale (Andras Edler)”, se spune în document.
Potrivit rechizitoriului, Mihail Vlasov ar fi inițiat o campanie pentru obținerea sprijinului politic în vederea adoptării proiectului normativ privind registratorul comercial.