53 de transplanturi renale, realizate în acest an la Fundeni

53 de transplanturi renale, 31 cu grefe de la donatori în viață și numai 22 cu grefe primite de la donatori în moarte cerebrală s-au realizat anul acesta la Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni, a declarat miercuri într-o conferință de presă șeful centrului, academicianul Ionel Sinescu.

Potrivit acestuia, numai anul trecut, Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni a numărat 14.805 de internări (6.779 internări continue — cazuistică extrem de complexă și 8.026 de internări de zi), 7.638 de intervenții chirurgicale urologice cu o medie de 37 de proceduri pe zi iar numărul zilnic al evaluărilor medicale a înregistrat o medie de 75 de pacienți, informează Agerpres.

„În perioada 1 ianuarie — 31 decembrie 2014 au fost efectuate 148 de transplanturi renale, înregistrându-se o medie de 12 transplanturi pe lună, lista de așteptare a pacienților pentru a beneficia de transplant depășind pragul de 1.500. De menționat este și faptul că în perioada 2004-2014, la Fundeni au fost realizate 1.150 de transplanturi renale. În prezent, la nivel național, numărul pacienților aflați pe hemodializă sau dializă peritoneală depășește 13.500”, a afirmat Sinescu.

Academicianul a precizat că în perioada 1997-2014, la Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni s-au realizat 1.564 de transplanturi renale pentru 1.495 (95,58%) de adulți și 69 (4,41%) de copii, fiind utilizate 657 (42%) de grefe de la donatori în moarte cerebrală — dintre care 17 provenind de la copii, restul grefelor fiind oferite receptorilor de la donatori în viață.

„O altă statistică realizată pentru perioada 2005-2014 (10 ani) arată că s-au realizat 1.021 de transplanturi renale și postransplant se înregistrează 804 (78,74%) pacienți în viață care trăiesc cu funcție renală normală, 99 (9,69%) pacienți se află pe dializă, 41 (4,01%) au dispărut din evidențe din motive necunoscute (plecați în străinătate), 70 (6,85%) au decedat din diferite cauze, având la acel moment funcțiile renale normale, iar 7 (0,68%) au decedat din cauza pierderii funcțiilor renale. Statistica pentru acești 10 ani realizată la Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni arată o rată de supraviețuire posttransplant mult mai ridicată în comparație cu statistica europeană, care indică 65% la 10 ani după transplantare”, a mai susținut șeful Centrului de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni.

În ceea ce privește realizarea transplantului renal în România, Sinescu a precizat că din punctul de vedere al tehnicii intervenționiste, al tratamentului postoperator, dar și al dotărilor din clinicile de specialitate, urologia românească nu mai întâmpină niciun obstacol iar pacienții sunt tratați similar celor din marile centre ale lumii.

Ioanel Sinescu a amintit că în urma unei investiții considerabile, urologia de la Fundeni se bucură de un modern bloc operator cu zece săli de intervenții chirurgicale (5 săli de chirurgie deschisă, 2 de endourologie înaltă și 3 de endourologie joasă) și un nou departament de transplant utilat la standarde de top: 13 paturi ATI transplant, 17 paturi pre/post transplant, 3 aparate hemodializă etc.

„Investiția totală s-a cifrat la 2,9 milioane lei, bani folosiți pentru amenajarea spațiilor ultramoderne pentru tot Centrul și aparatura medicală ultraperformantă și de ultimă generație. Concomitent, a fost complet reabilitată și dotată cu tehnologie modernă și Secția de ATI a Centrului, secție ce cuprinde 22 de paturi”, a declarat profesorul doctor în conferința de presă prilejuită de cea de-a 31-a ediție a Congresului Național de Urologie ROMURO.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.