Cetatea din Făgăraș a primit certificat de excelență în turism

Cetatea din Făgăraș a primit recent Certificatul de excelență în turism de la site-ul de călătorii TripAdvisor, după ce anul trecut aceasta era considerată al doilea cel mai frumos castel din lume, fiind devansată de Castelul Neuschwanstein din Germania, în stil romantic-renascentist, potrivit unui clasament realizat de Hopper, un site dedicat planificării călătoriilor și prezentat de publicația Huffington Post.

„Este într-adevăr o mare onoare pentru noi. Cred că turiștii care au scris pe site-ul de călătorii TripAdvisor, al doilea cel mai accesat după Facebook, păreri numai de excelență și de foarte bine au fost mulțumiți de ceea ce au văzut la Cetatea Făgărașului. Din cele 85 de încăperi ale Cetății se pot vizita în prezent 40, iar de săptămâna viitoare și Sala Tronului care va fi inaugurată vineri, după ce a fost reabilitată mai multe luni de zile și a fost scoasă din circuitul turistic. În restul încăperilor se află biblioteca municipală, birourile obietivului turistic și depozitele de patrimoniu care nu se vizitează”, a afirmat, pentru Agerpres, directorul Cetății Făgărașului, Elena Bejenaru.

Ridicată la sfârșitul secolului al XV-lea, în stil renascentist, Marea Sală a Tronului a străbătut veacurile și a dat Cetății Făgărașului însemnătatea unui edificiu grandios, respectat și admirat de generații de domnitori, de principi ori de călători.

În această impresionantă sală, denumită în documente și Marele Palat, au fost primite soliile din Țara Românească și din Moldova, ale marelui hatman al Poloniei, ori ale Porții. Tot aici și-a desfășurat lucrările Dieta Transilvaniei, au fost primiți soli ai Regelui Franței, Ludovic al XIV-lea, ai împăratului austriac Leopold I sau ai regelui Poloniei și a fost acceptată Diploma Leopoldină, care a servit drept Constituție a Transilvaniei, până la 1848. Între anii 1948-1960, Sala Tronului a fost închisoare comunistă. De atunci, vreme de o jumătate de secol, a rămas o încăpere degradată, închisă, aproape uitată. Acum după restaurare, Sala Tronului care înseamnă o latură a Cetății Făgărașului și care păstrează elemente arhitecturale ale secolului al XVII-lea va fi redată de săptămâna viitoare circuitului turistic, iar în interiorul acesteia vor fi organizate conferințe naționale și internaționale, susțin reprezentanții monumentului istoric.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.