Orban: Fuziunea PLR-PC- ”tusea și junghiul”!
Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a afirmat joi că prin fuziunea dintre Partidul Liberal Reformator (PLR) și Partidul Conservator (PC) doi „țuțeri nu mai țâțâie separat”, ci în jurul premierului Victor Ponta.
„Tusea și junghiul, sacul și petecul. Doi țuțeri, indiferent cum se numesc ei, ai lui Victor Ponta, nu mai țâțâie separat, ci în jurul lui Ponta în cor. (…) Zero cu zero, chiar dacă dă zero, zero tot egal cu zero este”, a declarat Orban, într-o conferință de presă organizată la Parlament, întrebat despre fuziunea PLR cu PC.
Liderul PNL a susținut că premierul Ponta se va „lepăda de acești tovarăși de drum”.
„Sunt două partide care niciodată nu au dat piept cu electoratul, care niciodată nu au avut capacitatea să obțină o susținere care să le permită să aibă o voce în viața publică românească și care întotdeauna au încăput în bagajele principalului partid de guvernământ, dar le aduc aminte perioada anilor ’45-’46 și de conceptul tovarăși de drum. Cred că nu este departe momentul în care PSD, nemaiputând să-și satisfacă pretențiile propriilor membri de partid, să se lepede de acești tovarăși de drum și să-i lase de izbeliște să-și rupă gâtul singuri, oricât au țâțâit în jurul lui Victor Ponta”, a adăugat liberalul.
Partidul Liberal Reformator (PLR) și Partidul Conservator (PC) au încheiat discuțiile despre fuziune, noua formațiune — de centru dreapta, de factură liberală — urmând să se numească Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), a anunțat joi președintele PLR, Călin Popescu-Tăriceanu.