Românii muncesc mult și pe bani puțini!
Potrivit unui studiu al Ipsos Mori, realizat pentru Microsoft, procentul angajaților români care lucrează peste 50 de ore pe săptămână în IMM-uri este de 15%. Adică aproape dublu față de alte țări europene. Salariul este unul minim pe economie, așa că după 12 ore de muncă pe zi, românii obțin la final de lună o sumă cel mult decentă.
Mulți oameni recunosc că muncesc 10 până la 12 ore pe zi, în loc de 8 ore. Cu toate acestea, concediile rămân pentru ei doar vise.
Explicația? Angajații speră că astfel își vor rotunji veniturile.
“Numărul mare de ore efectuat de angajații din România este dat de două aspecte. Primul este nevoia angajaților lor de a realiza un venit mai mare și de a-și acopere așteptările de trai, iar al doilea este nevoia angajatorilor de a acoperi capacitățile lor de producție”, spune Claudiu Ploscar, specialist clujean în resurse umane.
Deși românii lucrează mult, productivitatea rămâne scăzută și nu din vina lor. “Angajații trebuie să facă ore suplimentare sau să muncească foarte mult, fie pentru a compensa lipsa de productivitate, fie calitatea slabă a managementului acestor companii”, consideră Adrian Crivii, economist clujean.
Nu stăm mai bine nici în ceea ce privește consumul individual, adică acel indicator care arată posibilitatea populației de a achiziționa bunuri și servicii.
Astfel, în România consumul individual este cu mult sub media europeană. Doar Bulgaria stă mai rău decât noi la acest capitol. La polul opus se află țări precum Luxemburg, Danemarca sau Austria, unde consumul individual este cu până la 40% peste media europeană.
Topul ţărilor ai căror locuitori muncesc cel mai puţin este condus de Finlanda şi Franţa.