Cine sunt adversarele Astrei și FC Botoșani în Liga Europa
Echipa Astra Giurgiu va avea ca adversară formația scoțiană Inverness Caledonian Thistle, în turul II preliminar al competiției Liga Europa, conform tragerii la sorți care a avut loc luni, la sediul Uniunii Europene de Fotbal de la Nyon.
Primul meci va avea loc în Scoția, pe 16 iulie, jocul retur urmând să se dispute în România, pe 23 iulie.
Echipa FC Botoșani va întâlni formația georgiană Tskhinvali în primul tur preliminar al competiției Liga Europa, potrivit tragerii la sorți care a avut loc luni la sediul Uniunii Europene de Fotbal de la Nyon.
Meciul tur va avea loc pe 2 iulie, la Botoșani, returul fiind programat pe 9 iulie, în Georgia. FC Spartaki Tskhinvali, grupare înființată în anul 1936, s-a clasat pe locul 4, cu 53 de puncte, în ediția trecută a campionatului Georgiei, după Dila Gori — 64 puncte, Dinamo Batumi și Dinamo Tbilisi — ambele cu câte 53 puncte.