Olguța Vasilescu critică dur „noul PDL”
Olguța Vasilescu, vicepreședintă a Partidului Social Democrat, spune că PSD nu se lasă intimidat de eforturile disperate ale unora de a genera instabilitate.
„Pentru PSD, singurul lucru important în momentul de față sunt măsurile de guvernare pe care le putem lua pentru a îmbunătăți viața românilor. Pe noi nu ne interesează lupta politică și vom ignora eforturile disperate ale unora de a genera instabilitate și a reveni la putere, relatează Romaniatv.net.
Am demonstrat, în acești ultimi trei ani, că putem veni cu cele mai bune soluții pentru români și pentru economia țării. După ce Guvernul PDL – care acum încearcă din răsputeri să revină la putere – a tăiat salarii, a mărit taxe, a închis firme și a lăsat sute de mii de șomeri, Guvernul condus de Victor Ponta a făcut dreptate și a dus la îndeplinire tot ce a promis: am reîntregit toate salariile și pensiile, am redeschis spitale, am scăzut TVA la alimente, am crescut salariul minim cu 50%, am scăzut CAS, am creat noi locuri de muncă, am scos România din recesiune, acum fiind pe primul loc la creșterea economică în UE. Și iată că săptămâna aceasta am asigurat îndeplinirea unei noi promisiuni – reducerea TVA la 19%, nivelul de dinaintea creșterii total nejustificate de către PDL.
Actuala coaliție de guvernare nu se va lăsa intimidată de încercările de destabilizare ale celor din «noul PDL»”, a declarat Olguța Vasilescu, vicepreședintă a Partidului Social Democrat.