Pesediștii amenință cu ieşirea de la guvernare!

Liviu Dragnea insistă! PSD ar putea ieşi de la guvernare. Ameninţarea vine din partea coordonatorului politic al partidului. Declaraţia a fost făcută la Oradea, la o zi după ce acelaşi mesaj a fost transmis şi la Bucureşti. În paralel, Dragnea îl acuză pe şeful statului că, împreună cu PNL, vrea să distrugă Partidul Social Democrat.
„A fost o guvernare foarte bună, dar nu putem rămâne în orice condiţii. O guvernare bună e o guvernare coerentă şi în care toţi partenerii funcţionează ca până acum şi eu cred că vom funcţiona. Adică sper. Nu acceptam să fim umiliţi de nimeni”, a explicat, joi, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a declarat: „PSD nu doreşte să rămână la guvernare cu orice preţ şi în orice condiţii, nu acceptăm să stăm într-o coaliţie în care lucrurile sunt neclare”.
Politologul Mihaela Miroiu a explicat, pentru Realitatea TV, că nu mai poate fi vorba despre o ameninţare din partea PSD, de vreme ce coaliţia riscă să se prăbuşească, precizând că, „în acest context, ceilalţi membri ai coaliţiei nu se grăbesc să se compromită”.

„Deznodământul va fi o schimbare de majoritate în coaliţia de guvernământ şi, în acest caz, având în vedere şi anumite probleme de natură penală, Guvernul ar trebui să se reconfigureze cu oameni de o altă factură, oameni care vor face parte din coaliţie. Nu cred că lucrurile sunt complet jucate, dar cred că nu poţi rămâne într-o coaliţie cu orice preţ, doar pentru a proteja câţiva oameni”, a încheiat politologul.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.