Hunor: Eu am stat alături de Victor Ponta și nu mi-a fost ușor

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, în plenul Parlamentului, răspunzându-i liderului deputaților social-democrați, Marian Neacșu, referitor la votul privind numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE că va veni și ”de pe Lună la serviciu” pentru oameni care și-au respectat cuvântul față de el și de formațiunea sa.

„Îl pot înțelege pe domnul Kelemen Hunor care a venit tocmai de la Budapesta astăzi pentru a-l reînscăuna pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu, cel care a făcut cadou statului maghiar moștenirea Gojdu”, a spus liderul deputaților social-democrați, Marian Neacșu, în plenul Parlamentului.

Kelemen Hunor i-a răspuns că va veni și de pe Lună la serviciu pentru oameni ca Ungureanu.

„Mă bucur că domnull lider al grupului PSD mă înțelege. Mă bucur că a ajuns la această înțelepciune. Eu am stat alături de Victor Ponta și nu mi-a fost ușor. Nu din cauza lui Victor Ponta, din cauza unor colegi ai dvs, dl Neacșu. Nu mi-a fost ușor, dar mi-am respectat cuvântul și voi veni la serviciu și de la Miercurea Ciuc ,și de la Cluj, și voi veni și de pe Lună pentru oameni care și-au respectat cuvântul față de mine, față de noi”, a declarat șeful UDMR.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.