Atanasiu vede regrupări de forțe politice după demisia lui Ponta
Prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu, a declarat, joi seară, la Realitatea TV că după demisia premierului Victor Ponta, despre care afirmă că va avea loc în maximum o săptămână de la întoarcerea liderului PSD în țară, vor fi multe regrupări de forțe politice în Parlamentul României. În acest sens, Atanasiu a subliniat faptul că „în funcție de migrația care se va face, în această vară, se va face și o majoritate”, în condițiile în care „PNL nu are niciun fel de spaimă de a face și un Guvern minoritar”. Pe de altă parte, Atanasiu consideră că Ponta „nu e de compătimit”, ci „de arătat cu degetul” pentru că „îi e frică să dea ochii cu justiția”, aceasta fiind, în viziunea prim-vicepreședintelui PNL, „marea lui problemă”.
„Nici dacă pica cu avionul nu stătea atât de multe zile departe de cancelaria prim-ministrului. Înțeleg că a avut o operație, am văzut și victimizarea făcută de către prietenii domniei sale. Am văzut chiar operații în direct, o victimizare cum rar mi-a fost dat să văd. Dar, am mai avut un prim-ministru cu o operație similară și a lipsit trei zile: domnul Tăriceanu. Eu vă spun: nu cu piciorul, cu mâna trebuie să semneze. Premierul trebuie să fie lucid sus și la mână. Lipsește pentru că îi e frică să dea ochii cu justiția, asta e marea lui problemă”, a declarat Atanasiu.
În ceea ce privește episodul călătoriei la Baku, Teodor Atanasiu a precizat faptul că premierul trebuia, de fapt, să se afle la un Congres al Socialiștilor Europeni, la Budapesta, la care a renunțat să se mai ducă de teamă să nu fie întrebat de dosarul său și a schimbat, astfel, destinația cu Baku.
„El trebuia să fie la Budapesta, la Congresul Socialiștilor Europeni. De frica asta, a fugit la Baku. Când trebuia să fie a doua zi, după ce venit de la Baku, în fața justiției române, a fugit la Instanbul. Domnul prim-ministru nu e de compătimit, e de arătat cu degetul pentru că fuge tot timpul de ceva. A fugit de socialiștii europeni să nu îl întrebe ce face cu dosarele. Fuge de poporul român pentru că îi e frică să dea ochii cu el să îi zică de ce nu își dă demisia. Cred că după ce revine, în maximum o săptămână, demisionează”, a adăugat Atanasiu.
Întrebat dacă în momentul în care Victor Ponta și-ar da demisia, PNL ar fi pregătit să preia guvernarea, Teodor Atanasiu a precizat:
„Depinde, pentru că, după demisia domnului Ponta vor fi multe regrupări de forțe politice din Parlamentul României, din care 25 la sută sunt migratori. În Europa civilizată, acest lucru îl oprește electoratul la vot. Parlamentul poate să aibă nenumărate revelații în decursul a patru ani de mandat, să se mute de la un partid la altul. E foarte probabil să mai avem o migrație. În funcție de migrația care se va face, în această vară, se va face și o majoritate.
Ne dorim alegeri anticipate, dar nu cred că parlamentarii Românei nu vor vota al doilea Guvern, indiferent din cine va fi alcătuit acela”, a mai afirmat prim-vicepreședintele PNL.
În acest context, Teodor Atanasiu a asigurat că PNL oricând ar putea prezenta două-trei echipe guvernamentale.
„PNL are oferta pe masă: programul de guvernare. Are prim-minsitru și atât. Nu am trecut niciodată mai departe la discutarea ministerelor și miniștrilor pentru că am zis că nu e cazul să vindem pasărea de pe gard. Cătălin Predoiu spunea, acum câteva zile, că oricând PNL poate prezenta două-trei echipe guvernamentale. Deci nu e o problema să prezentăm una singură, într-un timp foarte scurt. Cu siguranță suntem pregătiți”, a spus Teodor Atanasiu.
Întrebat dacă în noua formulă guvernamentală vor fi atrase și UDMR și UNPR, Atanasiu a declarat că nu exclude acest lucru, dar că nimic nu este sigur.
„S-ar putea să putem, s-ar putea să nu putem. Nu știu ce va face UNPR. Astăzi e foarte fidel Guvernului Ponta, când nu o să mai fie Guvernul Ponta, e de discutat. Dar, vă repet: PNL nu are niciun fel de spaimă de a face și un Guvern minoritar”, a mai spus Teodor Atanasiu.