Ponta își reia atribuțiile de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru incetarea interimatului la şefia Guvernului a lui Gabriel Oprea şi reluarea atribuţiilor de prim-ministru de către Victor Ponta.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 9 iulie a.c., Decretul privind încetarea interimatului în exercitarea funcției de prim-ministru. La data publicării prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului Gabriel Oprea în exercitarea funcţiei de prim-ministru al Guvernului României. La aceeași dată, domnul Victor-Viorel Ponta îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de prim-ministru al Guvernului României”, se arată în comunicatul Preşedinţiei, potrivit Romaniatv.net.
Reamintim că Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.
Conducerea PSD a fost preluată interimar de Rovana Plumb, în timp ce Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar.