Expoziția „Pictori de azi la Balcic”, vernisată marți

Expoziția „Pictori de azi la Balcic”, un proiect inițiat, dezvoltat și promovat de Elite Art Gallery sub egida Elite Art Club UNESCO, va fi vernisată marți, informează un comunicat al galeriei, remis vineri Agerpres.

Ediția din acest an a proiectului reunește artiștii Ilie Boca, Vasile Crăița-Mândră, Cornelia Victoria Dedu, Ion Grigore, Dumitru Macovei, Elena Murariu, Eugen Raportoru și Corneliu Vasilescu.

„Selecția de artiști din această ediție ne permite o incursiune prin universuri stilistice variate, plecând de la figurativ atent construit și ajungând la expresionism abstract. Cele opt viziuni artistice ne prezintă multiplele fațete ale Balcicului, călcând deopotrivă pe urmele înaintașilor care au ales Balcicul ca loc de pelerinaj artistic și dezvăluind în același timp unghiuri nebănuite, printr-o abordare proaspătă a acestui subiect mult îndrăgit de către elita artistică românească din perioada interbelică”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, tabăra de creație la Balcic și expoziția rezultată din aceasta — Pictori de azi la Balcic — a devenit, prin rigori specifice și implicare, un program de mecenat ce reprezintă elementul distinctiv al Elite Art Gallery încă din 2003.

Peste 250 de artiști plastici au participat, de-a lungul timpului, la taberele organizate în cadrul proiectului, cu 20.000 de cataloage tipărite, peste 50.000 de vizitatori și o impresionantă colecție de „balcicuri”, informează comunicatul menționat.

Printre artiștii participanți de-a lungul timpului se numără Mihai Sârbulescu, Horea Paștină, Ilie Boca, Constantin Flondor, Marilena Murariu, Simion Crăciun, Virgil Parghel, Vasile Crăiță — Mândră, George Mircea, Ioana Crăciun — Dobrescu, Sanda Buțiu, Costin Neamțu, Cela Neamțu, Cristian Paraschiv, Doina Mihăilescu, Ana Ruxandra Ilfoveanu.

Expoziția va fi la dispoziția publicului în intervalul 14 iulie — 6 august, în fiecare zi de luni până vineri, în intervalul orar 11,00—19,00, iar sâmbăta, în intervalul 11,00—17,00, la Elite Art Gallery din strada Academiei, nr.15.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.