Băsescu, despre retragerea lui Ponta din fruntea PSD

0

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, duminică seara, că Victor Ponta a exagerat când a anunțat că renunță la conducerea PSD, spunând că funcţia de președinte al partidului este decorativă atunci când ești șeful Guvernului.

Premierul Victor Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de „a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere” în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

„Funcția de președinte de partid e decorativă când ești șeful guvernului: practic șeful partidului rămâne șeful Guvernului, indiferent de formula publică. Ponta a făcut o mișcare de imagine și pentru a le spune celor din partid „dacă te crezi mai bun, vino tu”. Cred că pentru Ponta e indiferent dacă e și președinte de partid sau doar premier. Atât timp cât ești prim-ministru susținut de o majoritate din care partidul tău face parte, ești stăpânul partidului”, a spus Traian Băsescu, la B1 Tv.

„Ponta a făcut o exagerare pentru că e renunțare de fațadă, nu de fond. Toate organizațiile PSD sunt dependente de prim-ministru, nu de președinte. (…) Jupânul politicii în an electoral și prelectoral e premierul”, a mai spus Băsescu.

Fostul preşedinte a comentat din nou acuzaţiile procurorilor la adresa lui Ponta privind conflictul de interese.

„Aici discutăm despre un principiu. Oricât mi-aș dori ca Ponta să nu mai fie premier nu pot să nu observ că suntem în fața unei situații în care Ponta e acuzat de conflict de interese pentru că în 2007 a avut o afacere cu Șova și în 2012 l-a pus ministru. L-a numit Parlamentul, Ponta doar l-a propus. Situația este inadmisibilă. Mâine orice guvern poate fi dărâmat pe simpla prezumție de vinovăție a unui procuror care nu are girul unui judecător care să spună că e vinovat. Statul nu trebuie să fie dependent de aprecierile unui procuror. (…) Gândiți-vă că în partide toți suntem prieteni sau amici, toți ne facem plăți la restaurat. Aici au prietenii și adversarii. Nu poți să acuzi de conflict de interese pentru că am propus pe cineva pentru funcția de ministru, când în partide se trăiește într-o comunitate. Mai ales la vârf”, a explicat fostul președinte.

Premierul Victor Ponta a anunțat duminică, pe Facebook, că nu va mai ocupa nicio funcție de conducere în PSD până la momentul în care își va demonstra nevinovăția față de acuzațiile aduse în justiție. Ponta le-a trimis, în acest sens, o scrisoare liderilor PSD, în care precizează că îşi va face, „ca Prim Ministru si membru de partid”, datoria faţă de PSD.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.