Florian Walter, arestat în Emiratele Arabe Unite
Potrivit unui comunicat al IGPR, la data de 22 mai 2015, Poliţia Română prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a efectuat demersurile necesare în vederea localizării şi arestării în vederea extrădării a lui Florian Walter, pe numele căruia Tribunalul Prahova a emis un mandat de arestare preventivă.
Autorităţile române au demarat procedurile în vederea extrădării în România a lui Florian Walter, patronul firmei Romprest, după ce acesta a fost localizat în Emiratele Arabe Unite. Potrivit unui comunicat al IGPR, la data de 22 mai 2015, Poliţia Română prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a efectuat demersurile necesare în vederea localizării şi arestării în vederea extrădării a lui Florian Walter, pe numele căruia Tribunalul Prahova a emis un mandat de arestare preventivă, informează Agerpres.
În baza informaţiilor deţinute, la data de 29 mai, Poliţia Română a solicitat Biroului Central Naţional Interpol Abu Dhabi confirmarea prezenţei acestuia pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.
La data de 2 iunie 2015, a fost primită confirmarea faptului că Walter Florian a fost arestat la solicitarea autorităţilor române şi se află la dispoziţia organelor judiciare din Emiratele Arabe Unite. ‘Imediat, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a informat Tribunalul Prahova şi Ministerul Justiţiei, care au demarat procedurile în vederea extrădării’, anunţă IGPR.
Comunicatul difuzat de IGPR vine după ce în presă au fost publicate miercuri informaţii conform cărora Florian Walter a primit rezidenţă în Emiratele Arabe Unite şi nu mai poate fi extrădat în România.
Florian Walter a fost pus sub acuzare de DIICOT fiind suspectat că, în perioada 2013-2014, a constituit şi coordonat un grup infracţional organizat, ce acţiona pe raza mai multor judeţe şi în municipiul Bucureşti, care a desfăşurat operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, prin reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale ‘tip fantomă’.
Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului este în valoare totală de 4.500.000 de euro.