Cele mai vulnerabile țări la un atac terorist

Ţări occidentale, inclusiv Franţa şi Germania, au un risc extrem de ridicat de a se confrunta, în viitorul apropiat, cu cele mai grave ameninţări teroriste din partea grupării Statul Islamic şi a Al-Qaida, precum şi a susţinătorilor acestora. Nici România nu este „ferită” de un eventual atac terorist islamist.

Ţări occidentale cum ar fi Franţa, Germania sau Australia sunt printre cele mai expuse la ameninţări teroriste din partea grupărilor islamiste Stat Islamic şi Al-Qaida, precum şi a susţinătorilor acestora.

Compania Aon, care se ocupă cu managementul de risc terorist, a făcut un raport despre aceste pericole reale, care deja s-au materializat în unele ţări occidentale, ca Franţa, care a fost atacată la începutul anului de astfel de terorişti – masacrul din redacţia publicaţiei satirice Charlie Hebdo.

Aon a realizat şi o hartă a riscului violenţei politice şi a terorismului islamist. Potrivit acestei hărţi şi raportului Aon, anul acesta, trei ţări – Franţa, Germania şi Australia – sunt cel mai mult expuse riscului unor atacuri teroriste islamiste, comparativ cu anul trecut.

La rândul lor, nouă ţări, inclusiv Belgia, Canada, Danemarca, Estonia, Irlanda şi Norvegia prezintă risc ridicat de ameninţări teroriste, pe de-o parte, din cauza creşterii influenţei grupării islamiste autointitulate Statul Islamic al Irakului şi Levantului (ISIS), care urmăreşte să facă un califat în Siria şi Irak, iar pe de alta, a activităţilor teroriste ale gupărilor afiliate Al-Qaida şi ale altor susţinători ale acestora.

În ceea ce priveşte Estonia, ţară care a aparţinut fostei URSS, ca şi celelalte două republici baltice, riscul cel mai mare pentru aceasta vine din partea Rusiei, care şi-ar dori să o reintegreze în Rusia de astăzi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.